Etichete

, , ,

Asa cum subtil mi-a sugerat profa, as avea si eu ceva de zis in legatura cu dascalii. Pana la liceu, nu am avut cam niciun profesor pe care sa-l indragesc, inafara de cea care mi-a fost invatatoare 4 ani si apoi mi-a devenit profesoara de romana vreo 2 ani si pe care am iubit-o enorm si apoi, profesoara de matematica, cea care ne dadea 3 de fiecare data cand nu ne faceam tema (care de altfel era kilometrica) si care ne trata pe toti ca egali, spre deosebire de ceilalti profesori. Da, in primul an in care am cunoscut-o, ma apuca disperarea de fiecare data cand o vedeam ca intra pe usa clasei pentru ca nu obisnuiam sa-mi fac temele. Si nu doar atat, nu stiam un gram de matematica! Dar uite asa, datorita ei, am ajuns de la eleva de 3 la nota 7.60 la capacitate de care sunt chiar mandra.

Insa nu despre ea vreau sa va vorbesc. Ciudat e ca, de-a lungul anilor, cei care mi-au parut cei mai antagonici au fost profesorii de romana. Intai am avut-o pe fosta invatatoare, o fire blanda, usor maleabila, foarte draguta, care ne-a invatat bazele limbii romane. Apoi … apoi a venit un … tip care mi-a scos peri albi. Brusc am ajuns sa pusc doar note de 3, orice faceam, ba chiar am ajuns sa deprind si mestesugul maturatului pentru ca stimabilul domn ma punea sa deretic prin clasa atunci cand ceva nu-i convenea la mine. Imi spunea mereu ca nu stiu nimic, ca sunt bata la limba romana, ca aia si aia. Nu l-am suportat deloc si 2 ani de zile cat mi-a predat, in fiecare ora ma gandeam la un nou mod de a-l ucide. Din pacate insa, am reusit in final doar sa-i zgariu masina. Dar e bun si asa. Cert e ca era un dobitoc frustrat, plin de prejudecati si furie datorate neputintei de a avea o viata normala cu o sotie si alte alea. Era scarbos omul. La ora radeam pana cadeam sub masa de felul in care-si intindea sudoarea de pe frunte, pe toata fata si de felul in care doua suvite de par ii stateau drepte, tintind curajoase catre cer, fix in mijlocul crestetului. Era murdar. Si nici macar nu stia sa predea. Scriam in fiecare ora cate 5 pagini de comentarii pe care apoi trebuia sa le invatam pe de rost pentru ora urmatoare.

Ironic insa, la liceu, in a doua tura de a 9 a am dat peste profesoara ce imi preda acum de 3 ani si pe care efectiv o venerez. E geniala. Ea mi-a demonstrat ce nu imi imaginam ca voi crede vreodata – ca am talent la scris. Ma intreb acum ce ar spune domnul profesor? Oare ar crapa de ciuda sau nu i-ar veni sa creada? Eu merg pe varianta C, all of the above. Ideea e ca femeia aceasta m-a inspirat, m-a facut sa ma indragostesc de ea si de limba romana. Nu doar ca e incredibil de frumoasa, dar e profunda, inteleapta, dreapta si rece. Isi ascunde foarte bine sentimentele, lucru pe care il admir la ea. Stie sa ne predea, stie ce ne trezeste interesul (ma refer aici la cei care mai pot fi salvati, restul nu ar fi atenti nici sa-i pici cu ceara), stie ce ne place si ce nu, ce mai, o ador! Va ramane mereu persoana care m-a facut sa cred inimaginabilul.

Apoi desigur mai este si profesoara de engleza. Profesoara excentrica ce sparge orice tipar, profesoara blonda cu coada impletita, cea cu ochi de culori diferite si cu accent britanic. Cea care ma cearta si striga la mine, ma intrerupe cand vorbesc, imi spune ca pe cat sunt de desteapta pe atat sunt de proasta, cea care ma iubeste si nu ma suporta in acelasi timp. E o persoana atat de diversa incat ma uimeste. E putin luata, cam pe filmul ei asa, dar imi place la nebunie de ea. E intr-adevar profesoara de engleza pe care mi-am dorit-o in toti anii de gimnaziu si pe care in sfarsit am gasit-o la liceu.

Asadar, am cunoscut tot felul de profesori. Unii plini de frustrari, care ar face orice sa te impiedice sa ajungi acolo unde trebuie sa fi, unii slabi, care ar accepta sa-ti schimbe o nota de 2 intr-una de 10 pentru cateva milioane, fara sa le pese de etica profesionala, unii care vor fi corecti pana la sfarsit indiferent de consecinte si unii care se vor mula pe dorintele elevilor pentru ca stiu ca doar asa o vor scoate la capat cu ei. Din punctul meu de vedere, cred in acel cliseu cum ca meseria de profesor este una nobila si grea. Insa foarte putini mai exista acum care sa inteleaga ca a invata un copil cum sa supravietuiasca in viata nu necesita compromisuri si ca pana la urma, totul se rezuma la copil, si nu la ei. Pentru cei ce inca mai cred in valoarea adevarata a profesoratului, jos palaria, dar restul ar trebui indepartati. Cred cu adevarat ca anii de scoala prin care un copil trece de-a lungul vietii sunt cei care ii definesc mare parte din caracter. Acum, la noi, invatamantul nu mai e ce a fost, dar hai sa privim utopic si eufemistic si sa spunem ca se poate si mai rau.

Imi pare bine ca ai adus in discutie acest subiect si ca am fost si eu avizata sa-mi dau cu parerea pentru ca, intr-adevar, la noi tot sistemul acesta are o buba mare care se poate sparge in orice moment si tot continutul ei scabros se va rasfrange, inevitabil asupra celor carora intr-adevar le pasa de meseria lor. Unde oare a disparut dragostea de profesie? Acum parca nu mai e nimeni care sa poata spune, cu mana pe inima, ca-si iubeste munca.