Etichete

, , ,

Noaptea ascundea fantome infasurate in plapumi de nor, ascundea imaginea ei voalata si plansa, disperata, insa puternica, imaginea aceea care ma striga din ce in ce mai sincopat si care imi ardea retina atunci cand deschideam ochii in intuneric. Ii deschideam si nu puteam sa scap, o vedeam, o simteam langa mine, plangandu-mi pe umar, rugandu-ma sa nu o parasesc. Si era atat de frumoasa … doamne, ochii aceia mari si albastri, ochii aceia de care nu ma puteam ascunde si care imi strapungeau inima sincer si definitiv de fiecare data cand ma inlatuiau in priviri oceanice. Caci ochii ei insumau deopotriva cerul si marea, albastrul lichid si cel aerian, albastrul linistit de dupa furtuna si cel profund, pastrator al unor secrete marete. Acei doi irisi curiosi ma cautau in noapte atunci cand ma asteptam mai putin, atunci cand credeam ca mintea mea s-a linistit si a uitat pentru un moment durerea, ma cautau si imi tulburau intr-o clipa intreg echilibrul precar pe care incercam cu atata disperare sa-l construiesc iar si iar.

Insa nici dimineata nu m-a iubit mai mult. Lumina difuza a unei zile in care ea nu era acolo sa-mi scrie inainte sa apuc sa deschid ochii ma facea sa-mi doresc sa opresc timpul in loc si sa-l dizolv in neant. Nu vroiam minute, secunde, ore in care tacerea sa zideasca meticulos pereti de beton intre noi, pereti din ce in ce mai grosi si mai reci prin care la un moment dat n-as mai fi stiut cum sa patrund. Durea sa ma gandesc la un viitor fara ea, la un viitor in care nu era acolo sa ma tina de mana, sa ma sarute pe frunte si sa-mi ofere lumea ei intreaga pe o tipsie de aur. Ma facea mereu sa ma simt de parca numai eu existam pentru ea, de parca daca eu dispaream, axul in jurul caruia se rotea s-ar fi sfaramat in mii si milioane de bucati confuze. Ma facea sa simt ca ii sunt univers, ca ii sunt insasi rostul existentei seculare. Si de multe ori poate nu intelegea cat o iubesc la randu-mi, de multe ori poate nu gasea sensul in actiunile mele haotice, poate chiar inclina sa creada un neadevar infiorator cum ca n-as iubi-o cu pretul propriei vieti. Insa in unele momente, doar in anumite momente simteam din partea ei o intelegere viscerala care ma asigura ca imi cunoastea perfect sentimentele desi eu, neindemanatica, nu stiam sa le exprim.

Acum insa eram singura intr-o clasa plina cu oameni, eram singura in propria tacere incapatanata de care ma agatam intr-o inconstienta sora cu prostia. Eram singura printre oameni care vorbeau cu mine, singura in fata cuvintelor lor pe care le auzeam, dar nu le puteam intelege pentru ca mintea mea nu o vedea decat pe ea, nu percepea decat cuvintele ei inlacrimate. Ii priveam si le zambeam, cum puteau ei vreodata sa vada? In noroiul din sufletele lor nu exista cale de iesire, nu se intrevedea nicio licarire de lumina asa cum in Sufletul meu era ea, luminand mai puternic decat soarele de vara si arzandu-mi interiorul cu o forta insuportabila.

Ma balansam pe acea muchie de prapastie pe care o cunosteam atat de bine si de care imi era o data atat de frica incat jurasem sa nu mai iubesc vreodata. Si macar de as fi vazut sub mine un albastru calm, macar de ar fi fost ceva acolo care sa-mi aduca aminte de ea astfel incat frica sa nu-mi mai puna noduri sufocante in gat, dar nu … fara ea era doar intuneric de smoala.

.

.

.

.

.

.

Si cand m-a strans in brate, toata fiinta mi s-a cutremurat la gandul despartirii. Ce eram eu in fata acestui inger eteric ce ma strangea langa inima sa desi il ranisem intr-atat? Ce insemnam eu in comparatie cu dragostea pe care mi-o purta, dragoste atat de pura si totusi atat de amenintator de absoluta? Cand imi spunea ca ma iubeste ma gandeam la un vulcan erupt din care curgeau valuri peste valuri de lava fierbinte. Ma gandeam ca dragostea ei ar putea distruge orice obstacol, ar putea indeparta orice fiinta sau obiect ce i-ar fi stat in cale si ma simteam dintr-odata mica si neinsemnata. Dar atat de importanta. Atat de delicios de importanta. Vesnica.

Asemenea ingerului ce ma privea, dragostea mea se inalta maiestuoasa spre tavanul camerei luminate puternic, se ridica intr-un gest arogant de dovada inconstestabila, intr-un gest lipsit de inselaciune care vroia sa demonstreze egalitatea sentimentelor noastre. Si poate reusea … am fost mereu nesigura cand a venit vorba de increderea ei in dovezile mele de dragoste … insa vreau sa spun ca reusea, vreau sa spun ca desi ochii imi deveneau incetul cu incetul tulburi si incalziti de lacrimi, ea intelegea si simtea cat de mult inseamna pentru mine. Caci daca planeta ar fi cazut din galaxie, daca intregul ax solar s-ar fi prabusit in bezna, daca universul insusi ar fi  implodat intr-o zi, eu as fi ramas pe loc, as fi ramas legata de ea, strans si fara incertitudini, as fi ramas tinand-o in brate si sarutandu-i buzele trandafirii, asteptand o lume noua.

Pentru ca atunci cand ma saruta … atunci cand buzele ni se atingeau, haite intregi de fluturi se nasteau violent in stomacul meu si incepeau sa se agite frenetic si anxios parca incercand cu buna stiinta sa-mi tulbure vederea si mintea. Toate celulele vibrau in mine la unison, sangele fredona o melodie numai de el stiuta, imi urca tot in cap si uitam sa respir pentru cateva secunde bune. Era de parca ma atingea si ramaneam fulgerata, imi ardeau circuitele si oricat as fi incercat sa ma misc, corpul nu vroia sa ma asculte, corpul era inmarmurit de placere si extaz, pielea se incretea si ma gadila, iar sira spinarii incerca sa se disloce si se cabra instantaneu. Ii adoram buzele intr-un fel aproape mistic, le-as fi putut desena pana in cele mai mici detalii in orice ceas ridicol al noptii, le-as fi putut mangaia, saruta si atinge timid pana la sfarsitul zilelor mele si tot nu m-as fi putut satura de ele. Imi produceau asemenea senzatii incat imi pareau de o perfectiune sacra, un model de frumusete inspirat de Madonne antice, doua forme moi, parfumate si pline de puteri magice.

Avea ea un fel in care reusea sa ma scoata din minti atat de usor incat uneori imi era rusine cu mine si cu senzatiile pe care le incercam atunci cand ma atingea in anumite locuri. Trupul meu raspundea voit si imediat degetelor si buzelor ei astfel ca nu ma puteam controla si nici nu cred ca vroiam sa o fac. Imi oferea asemenea placere incat uneori, din prea multa dorinta ii apaream drept o vicioasa ce nu se mai satura de acel extaz bine cunoscut.

[to be continued ...]